Cerul meu de stele

     Ma intreb acum... oare cerul noptii s-a indragostit vreodata de mine? Oare vede el, cu ochii lui de stele, cum il privesc noapte de noapte si cum incerc din rasputeri sa-l cuprind pe tot cu ochii si cu bratele?

Cerul meu de stele

     El vede tot si e batran de cand lumea, dar e tanar cand renaste in fiecare seara in fata ferestrei mele. E singurul martor al tuturor simtamintelor incercate vreodata de om; el cunoaste locuri la care eu visez in fiecare clipa a noptii si pe care le vad oglindite in stelele lui. 

     De multe ori am visat ca fereastra se largeste si tot pamantul imi fuge de sub picioare, pentru ca apoi un val sa-i ia locul; si inca unul, si inca unul... pana simt marea la picioare si nisipul care fuge bob cu bob de sub talpile mele odata cu ea. Atunci, ma ademeneste in bratele ei, pana ajung sa plutesc, atat de fericita ca pot in sfarsit sa cuprind  acest cer de stele, sa strang din lumina stelelor atat cat sa-mi lumineze ochii asemenea lor, sa-i simt arzand de fericire.

     Apoi, nimic nu mai e in jurul meu, marea se retrage iar eu raman singura cu noaptea, simtind cel mai profund iubirea pentru cerul meu de stele, simtind ca l-as putea privi o vesnicie, stand acolo inghetata in loc si in timp. 

     Si de fiecare data il aud declarandu-mi soptit ca ma iubeste... dar totul nu e decat un vis.

    

                        

Good mornin' sunshine!

   

Why are you so far?

     Oare vom inceta vreodata sa mai traim printre amintiri? Sa mai traim in trecut si in viitor, iar de prezent sa uitam atat de lesne? 

     Oare voi inceta eu vreodata sa mai suspin dupa ceva ce a fost si nu se va mai intoarce? Si sa nu-mi dau seama ca eu sunt cea care nu-i da voie sa se intoarca? Pentru ca raman blocata in trecut si prezentul il traiesc in ceata... si uneori pentru ca zbor atat de departe in viitor si nu e nimeni aici, sa ma readuca unde trebuie, sa-mi taie din aripi atat cat e nevoie.

     Daca nu voi spulbera acum aceasta ceata in care ma zbat, oare voi mai avea putere alta data? 

     Acum mi-e dor de ea, de mare, dar atunci parca n-a fost nimeni acolo sa-mi zgaltaie umerii, sa-mi deschida ochii si s-o vad cu adevarat, s-o simt cu fiecare bucata a sufletului, sa mi-l spele de tot ce stransesem urat in el; pentru ca asta suntem, sau poate asta sunt eu. Acum, cea mai trista amintire este a soarelui a carui stapana era numai ea, marea... dar tristetea care se ascunde printre valurile ei este aceea a momentului prezent, caruia nu-i pot oferi nici macar un zambet stramb. Dar il vad pe el, soarele de astazi, un soare de octombrie tarziu, cum imi trimite increzator un zambet cald si sincer si eu, la randul meu, il imbratisez si-i promit ca nu voi mai inchide niciodata ochii sa visez la ceva, departe, atata timp cat prezentul este aici si nu acolo!

James Dean 

In my heart you'll always stay forever young

"The only greatness for man is immortality."

(even after 57 years)

"Viseaza ca si cum ai trai vesnic, dar traieste ca si cum muri azi,
caci nu conteaza anii din viata ta, ci viata din anii tai."

"Being an actor is the loneliest thing in the world.
You are all alone with your concentration and imagination, 
and that's all you have."

"Being a good actor isn't easy.
Being a man is even harder.
I want to be both before i'm done."

"Only the gentle are ever really strong"

       Oare cum ar fi fost daca te-as fi cunoscut ?

       http://www.youtube.com/watch?v=-rNPYEeLM7Y

Buna dimineata, toamna!

     In dimineata asta am facut cunostinta cu cel mai cald si luminos soare de toamna. Strazile erau goale, dar gemeau de razele Lui, care se imbulzeau prin modelul frunzelor jumatate fara de viata, trimitandu-si pe asfaltul umed jocul lor de copii. 

Buna dimineata, toamna!

     E aproape sfarsit de septembrie, scoala a inceput, ce mai putem astepta? Nimic, doar cate o zi ca aceasta, in care soarele, de acum timid, sa ne invaluie cu o ploaie de scantei din lumina lui. Si in care sa dansam cu picioarele goale pe gramada umeda de frunze, sa simtim pe obraji, pe gat, pe maini, ploaia de topaz pe care o vom pastra inauntrul nostru pana in septembrie urmator, cand o vom revarsa din nou, intr-o alta dimineata de toamna...

Mommy

     Mereu ma linistesc atunci cand vorbesc cu ea, stie sa ma asculte si are grija de mine, pentru ca nimeni nu ma cunoaste mai bine ca ea si pentru ca ma iubeste. Stie mereu cat si ce pot si imi da puteri de care uneori nu sunt constienta ca le am. Nu trebuie sa fie ziua ei sa-i spun ca fara ea as fi atat de goala pe dinauntru, sa-i spun ca o iubesc.

The young Victoria

     Intotdeauna m-au fascinat si ma vor fascina acele timpuri in care totul era altfel... in care fetele purtau acele rochii voluminoase superbe, cu crinolina, vremuri in care se circula cu trasura, in care barbatii erau capabili sa respecte femeia iubita. Asa am gasit acest film, "The young Victoria", despre tanara regina Victoria de numai 18 ani a Angliei. Se spune ca a fost cea mai iubita regina din istoria tarii, avand o minte deschisa si aducand valoroase contributii in educatie si sanatate.

The young Victoria

     Filmul, pe langa istorie, contine o poveste deosebita despre iubire. Pentru mine a fost ceva nou, atat de pur si real, incat am trait eu insami aceasta poveste la intensitatea la care proabil au trait-o ei ca actori. Lasand la o parte faptul ca mi-a placut foarte mult cum a jucat Emily Blunt, caci ea interpreteaza rolul tinerei regine, am trait langa ea fiecare clipa de fericire, exact acel sentiment inaltator pe care ti-l ofera o iubire unica in viata. In ciuda temerii ei de a nu gresi din cauza lipsei de experienta, avand in vedere varsta frageda la care a preluat tronul Angliei, dragostea ei fata de oameni a ajutat-o sa-i conduca asa cum a trebuit. Cum filmul este inspirat din realitate, la final am aflat ca regina a avut 9 copii, dintre care unul a detinut tronul Romaniei.

     Ceea ce m-a mai impresionat a fost acea atmosfera calda a timpului respectiv, nu ma refer la vremea ploioasa si mohorata a Londrei, ci la culorile calde pe care le emana filmul, acel tumult de detalii, acele costume si mai ales decorul interior al palatului.

Clopotele

  de Richard Harvell

     De mult mi-o doream si uite ca a venit la mine! Coperta verde, pagini ingalbenite si mirosul specific. 

     A fost una dintre putinele carti de care m-am rugat sa nu se mai termine, sa o pot citi la nesfarsit; descrierea m-a facut sa ma indragostesc pe loc : "Nascut intr-o clopotnita, intr-un sat din Alpii Elvetieni, Moses, fiul unei sarmane surdo-mute este inzestrat cu un auz remarcabil si cu o voce limpede precum sunetul uriaselor clopote sub care a vazut lumina zilei...". Nimic nu este mai placut decat sa citesti o carte a carei menire este sa-ti dezmorteasca simturile, sa te faca sa constientizezi ca esti inconjurat de lucruri minunate, care au fost aduse aici, langa noi, tocmai pentru a invata sa iubim frumosul, sa ne hranim cu el ori de cate ori uitam ca traim.

Clopotele

     De la copilul sarman, care simte cu tot trupul sau firav fiecare sunet melodios al clopotelor mamei sale, Moses ajunge sa-si implineasca cel mai mare vis. Insa pana acolo... ii simtim sufletul sfasiat de atatea ori, ii uram pe cei care il nedreptatesc, il compatimim cand sufletul lui plange, iubim cand el iubeste. Am trecut alaturi de el prin atatea clipe de suferinta, incat incepusem sa cred ca nu i-a fost scrisa nicio bucurie care sa-i cicatrizeze sufletul mutilat. Dar cand a incoltit iubirea... atunci am crezut ca nu exista nimic ce l-ar putea dobori, nimic ce l-ar putea opri din drumul anevoios catre fericrea lui, catre Ea.

"De trei ori in viata mama m-a strigat cu clopotele ei. In noaptea aceasta a facut-o pentru prima data: clopotul abatiei a batut ora doua. Doua dangate ascutite, chiar cand eram gata sa-mi mutilez cel mai fin simt. In linistea mohorata a lumii, cele doua batai mi-au trezit auzul. Pret de zece-douazeci de secunde, urechile mi s-au agatat de sunetele care se estompau incet, pana cand am auzit ecouri slabe din orasul indepartat.

Surd ca tine, mama, asa as fi fost. 

Am auzit soapta talpilor ei care dansau pe podeaua de lemn a clopotnitei. I-am auzit trupul rasunand odata cu clopotele ei."

Vis de vara

  Nu-l mai vazuse in viata ei, dar familiaritatea trasaturilor lui a izbit-o din prima clipa; se cunosteau doar de cateva minute, dar simtea ca il stie de o vesnicie. Il privea cu nesat, ii sorbea cuvintele si felul cum le rostea, gesturile, ticul pe care parea sa il aiba de a stramba putin din nasul fin, usor in vant, in timp ce pleoapele cu gene nici prea blonde, nici prea inchise la culoare ii acopereau ochii de un albastru-verzui. Si ea ii simtea privirile pe obrajii care ii erau rosii acum, pe gatul subtire dar zvelt, pe mainile slabute, bronzate uniform. Dar ei nu ii pasa, pentru prima data, nu o interesa cum arata in ochii unui baiat, voia doar sa il priveasca pe EL. Se multumea asadar numai sa stea aproape de acest necunoscut, de aceste maini cu degete subtiri si nervoase care o atrasesera dintotdeauna la orice baiat.

Vis de vara

     Nici nu-si daduse seama ca valurile incepusera sa-i ude tricoul, intr-atat de agitata devenise marea din fata lor, incat picaturile aruncate in graba ajungeau pana la ei; blugii ii erau de asemenea uzi din cauza nisipului umed al tarmului pe care se asezasera.

     Taceau amandoi. De fapt, niciunul nu vorbise prea mult; cu toate astea, in cele cateva minute el aflase totul despre ea din atat de putine intrebari. I se parea mai degraba timid si retras, multumindu-se cu tacerea care se lasase acum intre ei, ca si cum tot ce putea fi spus se spusese deja. Ii simti din nou privirea si ea isi intoarse capul: ochii lui pareau tristi, de parca ar fi cuprins in ei o intreaga viata de chinuri, dar aveau totodata o scanteie care juca intre undele verzi topite in acel albastru careia ei ii era greu sa ii atribuie o nuanta clara. Negrul pupilei era atat de profund incat parea o picatura de intuneric intr-un ocean tulbure, care, la cadere, declanseaza acele unde regulate oprite pana la urma de atingerea tarmului - acea margine ingrosata a irisului, care la el era de un verde inchis infiorator. Realiza ca nu-i cunostea nici macar numele si dintr-o data se incrunta, intorcandu-si privirea catre marea inspumata. El observa, dar nu o intreba nimic. Countinua sa o priveasca, aparent pierdut in ganduri si rupt de realitate, dar atent la trasaturile profilului perfect, gratios si la zvacnirile buzelor ei frumoase, naturale. Ea se intoarse si pe el nu paru sa-l deranjeze ca-i fusese descoperita tinta privirilor. Au stat atata timp neclintiti, incat l-a putut observa din nou cu atentie: expresia fetei lui se schimbase, ceva il facea sa para hotarat, atat de hotarat incat...

     Dintr-o data se simti sarutata, mai degraba abia atinsa, de parca buzele ei ar fi fost atat de fragile incat s-ar fi putut sfarama in acest fel. O atingere mai putin timida o facu sa se piarda cu totul; nu-l mai simtea decat pe el, atat de aproape si atat de real. Cu greu se desprinse o clipa pentru a putea respira din nou si el abia ii dadu drumul gurii, de parca i-ar fi fost teama ca marea agitata avea s-o smulga de langa el. Au stat mult timp asa, privindu-se in ochi si fiecare simtind suspinul celuilalt pe propriile buze, inghitindu-le ca pe propriile cuvinte.