Cerul meu de stele

     Ma intreb acum... oare cerul noptii s-a indragostit vreodata de mine? Oare vede el, cu ochii lui de stele, cum il privesc noapte de noapte si cum incerc din rasputeri sa-l cuprind pe tot cu ochii si cu bratele?

Cerul meu de stele

     El vede tot si e batran de cand lumea, dar e tanar cand renaste in fiecare seara in fata ferestrei mele. E singurul martor al tuturor simtamintelor incercate vreodata de om; el cunoaste locuri la care eu visez in fiecare clipa a noptii si pe care le vad oglindite in stelele lui. 

     De multe ori am visat ca fereastra se largeste si tot pamantul imi fuge de sub picioare, pentru ca apoi un val sa-i ia locul; si inca unul, si inca unul... pana simt marea la picioare si nisipul care fuge bob cu bob de sub talpile mele odata cu ea. Atunci, ma ademeneste in bratele ei, pana ajung sa plutesc, atat de fericita ca pot in sfarsit sa cuprind  acest cer de stele, sa strang din lumina stelelor atat cat sa-mi lumineze ochii asemenea lor, sa-i simt arzand de fericire.

     Apoi, nimic nu mai e in jurul meu, marea se retrage iar eu raman singura cu noaptea, simtind cel mai profund iubirea pentru cerul meu de stele, simtind ca l-as putea privi o vesnicie, stand acolo inghetata in loc si in timp. 

     Si de fiecare data il aud declarandu-mi soptit ca ma iubeste... dar totul nu e decat un vis.